Eurial 930 x 122

deaconu

PP

JALNIC! ÎN ARGEȘ PSD A AJUNS LA MÂNA PP-DD!

PNL şi PDL au decis să colaboreze în toate consiliile judeţene, iar în acest context liberalul Constantin Polexe îşi va pierde funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

Citiți și: Simona Bucura-Oprescu, la al patrulea mandat consecutiv de deputat

PSD nu are majoritatea în Consiliu şi ar mai avea nevoie de un vot pentru a o obține, iar pentru hotărâri care necesită două treimi din sufragii i-ar fi necesari chiar mai mulţi consilieri. Prin urmare, va avea nevoie de sprijinul PC (cu care oricum este în alianţă) şi al PP-DD. Deja Victor Ponta a anunţat că „PSD este în opoziţie în majoritatea consiliilor judeţene, alături de PP-DD”. Deputatul Mihai Deaconu, preşedintele interimar al PP-DD Argeş, afirmă că o decizie în acest sens nu a fost luată oficial. „La centru sunt discuţii, iar când va fi ceva bătut în cuie vom începe şi noi discuţiile la nivel local. În ceea ce priveşte funcţia de vicepreşedinte care ar reveni PP-DD în cazul unei colaborări cu PSD, avem patru consilieri şi vom lua hotărârea în Biroul Permanent pe cine vom delega.”, ne-a declarat Mihai Deaconu.

Cei patru consilieri ai PP-DD dintre care ar urma să fie ales un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeș sunt Vasile Mihăilescu, Marian Fulga, Nicuşor Diaconescu şi Mihai Szakacs.

Citiți și: Dan Stroe, mesaj către brădeni după victorie: „Suntem o comunitate unită!”

Kaia 555×222
Pizza Sapori Italia 570 90