Mai mare râsul! Ca să ascundă o serie de mesaje denigratoare la adresa partidului, dar şi a unor personalităţi din județ, sediul PSD Argeş a fost vopsit… parţial.
Astfel, acolo unde erau mesaje precum „Penescu lasă-ne!” sau vorbe grele la adresa PSD, exact pe brâul de deasupra solului, social-democrații au „tras” un strat de vopsea albă care contrastează evident cu griul general al clădirii, clădire care, colac peste pupăză, a început să se și degradeze pe alocuri. Mai jos cu câţiva centimetri de acest brâu erau şi alte inscripţii, dar acestea au fost şterse grosolan. Oare nu au mai avut PSD-iștii bani ca să dea o mână de vopsea până jos?
Modul de acţiune al pesedimii este conform zicalei „Afară e vopsit gardul, iar înăuntru este leopardul!” Nu de alta, dar o găleată cu vopsea nu şterge problemele partidului şi nici nemulţumirea unora sau ale altora faţă de social-democraţi sau față de cei care au distrus echipa de fotbal FC Argeş.
- Lovitură pentru PSD! Unul dintre cei mai tari primari nu va mai candida din partea partidului
- Simona Bucura-Oprescu, la șefia Organizației Femeilor PSD, Făcăleață primește o funcție deosebit de importantă!
- Se zdruncină Prefectura Argeș! Ordin de la PSD pentru demisii. Ioana Făcăleață, mesajul momentului – EXCLUSIV








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


