New Profesional Consult 930 x 122

Arges

TĂRICEANU A VENIT ÎN ARGEŞ ŞI A FĂCUT PRIMELE „ACHIZIŢII” PENTRU PLR

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al Partidului Liberal Reformator, face în aceste momente o vizită oficială în judeţul Argeş, participând la „Ziua comunei Bascov”. Tăriceanu este însoţit de Andrei Gerea, deputat de Piteşti şi vicepreşedinte al PLR la nivel naţional, de Dan Crişan, preşedintele PLR Argeş, şi de alţi reprezentanţi ai acestei formaţiuni politice.

Citiți și: Exclusiv | Când se deschide LIDL în locul istoric al IATSA Bascov, lângă Pitești

Formațiune nou înființată care deja se poate lăuda în Argeș cu primele „achiziţii”. Astfel, s-au afişat ca membri ai PLR consilierul local Dan Vasile (fost primar al Costeştiului, membru al PC până de curând), Cristian Libertatu (fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor) și Valeriu Acatrinei (director executiv adjunct al Casei de Pensii). Ambii provin din PNL.

Președintele PLR, totodată candidat pentru funcția de președinte al României, a fost primit cu pâine şi sare de Gheorghe Stancu, primarul Bascovului, comună vecină cu Piteștiul. La Casa de Cultură „Adriana Trandafir”, acolo unde Călin Popescu Tăriceanu a susţinut o conferinţă de presă, au fost şi primarii PP-DD Nicolae Dascălu (Mărăcineni) şi Vasile Dina (Valea Danului). La rândul său, Andrei Gerea a spus că a avut o discuţie şi cu Constantin Polexe (PNL), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dar că acesta nu a dat încă un răspuns. În sală s-au aflat şi Florin Tecău (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean, şi prefectul Mihai Oprescu.

Citiți și: Jale pe A1: Ciotul spre Curtea de Argeș, gol ca-n filmele apocaliptice!

Liderul liberal reformator a spus că este firesc ca şi consilierii şi primarii să aibă posibilitatea să aleagă din ce partid să facă parte, în condiţiile în care „realitatea politică s-a schimbat faţă de 2012, când au fost alegeri”. De asemenea, Tăriceanu a declarat că este vitală construirea autostrăzii Piteşti-Sibiu, deoarece ea ar reduce costurile de transport pentru Dacia şi Ford, unităţi care altfel s-ar putea vedea nevoite să îşi relocheze o parte din capacităţile de producţie. După conferința de presă Călin Popescu Tăriceanu s-a deplasat şi la barajul din Bascov, acolo unde a fost repartizat ca inginer hidrotehnist imediat după terminarea facultăţii.

 

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)