- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 10-01-2019, ora 20:10
- Politic
VICTOR PONTA ȘI DANIEL CONSTANTIN, ȘEDINȚĂ LA PRO ROMÂNIA ARGEȘ
Victor Ponta și Daniel Constantin, ședință la PRO România Argeș. La sediul județean din Pitești al PRO România Argeş a avut loc astăzi o nouă ședință. De această dată, invitați au fost Victor Ponta, președintele partidului, și Daniel Constantin, prim-vicepreședinte.
Citiți și: Cum a salvat argeșeanul Daniel Constantin o organizație în picaj liber: scor peste așteptări la alegeriȘedința s-a desfășurat în prezența liderului filialei județene, Bogdan Ivan, și a celorlalți membri din echipa de conducere. Au participat aproximativ 150 de membri ai organizațiilor din localitățile argeșene.
La ședință, Victor Ponta a felicitat echipa PRO România Argeş pentru modul în care se prezintă. ”Suntem într-o perioadă în care trebuie să muncim, noi poate mai mult decât cei de la alte partide. Suntem foarte hotărâți să facem treabă bună cu PRO România și sunt convins că la fel vă doriți și dumneavoastră. Împreună o să facem un altfel de partid”.
Citiți și: Victor Ponta cap de lista la Pro România pentru Parlamentul EuropeanDaniel Constantin le-a vorbit membrilor PRO România Argeș prezenți la ședință despre aspecte organizatorice ale partidului. De asemenea, s-a discutat și despre evenimentele premergătoare alegerilor europarlamentare din primăvara acestui an.
Totodată, liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan, a pus în discuție proiectele organizației județene, informându-i pe participanții la ședință că în perioada următoare și alți membri din conducerea centrală a partidului vor vizita filiala argeșeană.
Ulterior ședinței, la sediul PRO România din Pitești s-a desfășurat o conferință de presă.