263×587.jpg La COCOS

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Argeș. Muniția a fost ridicată de pirotehniști

Proiectil din al Doilea Război Mondial, găsit lângă Pitești. Ce au descoperit pirotehniștii

Un proiectil exploziv rămas din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit pe 7 august, într-o zonă împădurită din comuna Mozăceni, satul Babaroaga, județul Argeș, transmite ISU Argeș, în urmă cu puțin timp, printr-un comunicat de presă.

Obiectul a fost găsit de un cetățean, care a alertat autoritățile. La fața locului a fost solicitat echipajul pirotehnic al ISU Argeș, pentru ridicarea și neutralizarea muniției.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Proiectil de calibrul 105

În urma verificărilor, specialiștii au stabilit că este vorba despre un proiectil exploziv de calibrul 105 mm, netrecut prin gura de foc, provenit din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

Pirotehniștii au ridicat proiectilul și l-au transportat în condiții de siguranță, urmând să fie depozitat în vederea distrugerii.

ISU Argeș: Muniția neexplodată este foarte periculoasă

Reprezentanții ISU Argeș le reamintesc cetățenilor că muniția neexplodată poate reprezenta un pericol grav, chiar și după zeci de ani.

În cazul în care sunt descoperite obiecte care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau alte elemente de muniție, acestea nu trebuie atinse sau mutate.

De asemenea, este interzisă lovirea, demontarea ori transportarea lor în locuințe, la locul de muncă sau în depozite de fier vechi.

Recomandarea autorităților este ca, în astfel de situații, cetățenii să sune imediat la 112 și să nu intervină asupra obiectului găsit.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Argeș. Muniția a fost ridicată de pirotehniști

Foto articol: ISU Argeș

Foto principal: Descriptiv

fngcimm BANNER 570×90
263×587 MAIA