930 x122 grota rece

chirii

Reguli noi la închirierea locuințelor. Cresc amenzile și scad facilitățile!

Reguli noi la închirierea locuințelor. Cresc amenzile și scad facilitățile!

Citiți și: Reguli șocante impuse la bloc! Ce restricții îi revoltă pe locatari

Din 10 iunie intră în vigoare noi reguli pentru chiriași, dar şi pentru proprietarii care iau în gazdă alte persoane.

Astfel, gazdele au obligația să se asigure că persoanele care le plătesc chiria și-au făcut și mutația, în cel mult 15 zile de la semnarea contractului.

Citiți și: Noi reguli stricte în școli! Guvernul a dat ordin, devin interzise!

Mai exact, după cum apare în document, „persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile – n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu”.

Așadar, gazdele vor fi obligate ca, la trecerea a 15 zile de la data la care chiriașul locuiește în casa lor, să-l însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a-și da acordul cu privire la luarea acestuia în spațiu.

De la obligația de a-și schimba adresa din actul de identitate sunt exceptate persoanele ce locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.

În cazul în care nu este respectată noua obligație, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.

În prezent, OUG 97/2005 stabilește că „persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (…) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”.

Sursă foto: Descriptiv/Arhivă

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90