EcoMoto 930×122

bani

Se dau bani de la stat! Vezi cine beneficiază!

Se dau bani de la stat! Vezi cine beneficiază!

Citiți și: Se dau bani de la stat pentru argeșeni! Până la 200.000 de euro!

În noul an universitar 2023-2024, studenții români care au probleme sociale sau de sănătate pot primi din partea statului și a universităților unde sunt înscriși un ajutor lunar, sub forma burselor sociale.

Totodată, ei vor putea primi sprijin în situații speciale, cum sunt cele ocazionate de nașterea unui copil ori de decesul unui membru al familiei.

Citiți și: Bani pentru milioane de români! Se întâmplă astăzi!

Scopul acestor burse este să încurajeze accesul la educație și să prevină abandonul școlar.

Cine beneficiază

Bursele sociale se acordă studenților din învățământul superior de stat care provin din familii cu venituri reduse sau care se află în situații sociale dificile, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

De asemenea, pot beneficia de burse sociale studenții orfani de unul sau ambii părinți sau proveniți din casele de copii, precum și cei care au dizabilități sau boli cronice.

De reținut, aceste ultime două categorii beneficiază de burse și pe perioada vacanțelor.

Bursele sociale alocate în baza existenței unei afecțiuni medicale se acordă pentru studenți bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale – pe perioada tratamentului tuberculostatic, celor cu diabet insulinonecesitant, cu boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate.

Pentru a obține o bursă socială, studentul trebuie să depună un dosar la începutul fiecărui semestru, la secretariatul facultății. Anumite universități acceptă și depunerea online a cererii și actelor necesare. Dosarul trebuie să conțină documente care să ateste situația financiară și socială a studentului și a familiei sale, precum adeverințe de venit, certificate de naștere, acte de divorț etc.

Se dau bani de la stat! Vezi cine beneficiază!

În situații excepționale, studenții care beneficiază deja de o bursă socială vor putea beneficia la nevoie și de alte categorii de burse:

– bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 3 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie din salariul minim net la nivel național.

Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar.

– bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național și constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut, care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;

– bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului (ei). Prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil. În cazul decesului studentului necăsătorit, căsătorit cu soție sau soț care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I sau succesorului legal, o singură dată în cursul anului universitar.

Cuantumul burselor sociale, indiferent de tipul acestora, este aprobat prin hotărâre a senatului Universității, la propunerea Consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv a organizațiilor studențești reprezentative din universitate.

Foarte important, studenții care beneficiază de bursă socială pot primi și burse de merit sau de performanță.

Ca regulă generală, cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei de merit atribuită în instituția de învățământ respectivă, iar cuantumul bursei de merit este mai mare decât cuantumul bursei sociale.

Detalii, AICI 

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90