[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Afaceristul Durdui nu se lasă și vrea neapărat să facă asta în Pitești

Milionarul Durdui dă lovitura în Pitești

Familia Durdui revine cu o nouă încercare de a construi un bloc în Găvana.

Un proiect rezidențial a fost propus pentru strada Gârlei nr. 42A din municipiul Pitești, unde dezvoltatorul SC SEND 92 DREAM RESIDENCE SRL solicită avizul de oportunitate pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Posada Curtea de Arges 555×222

Potrivit documentației depuse, investiția vizează construirea unui imobil de locuințe colective cu regim de înălțime P+2E, pe un teren cu suprafața de 1.006 mp.

Terenul se află în intravilanul municipiului și este încadrat în categoria de folosință „curți-construcții și arabil”.

Acesta este situat în vecinătatea pârâului Gârlei, într-o zonă care include atât terenuri neamenajate, cât și locuințe existente.

Accesul auto și pietonal se va face direct din strada Gârlei, iar amplasamentul este parțial în limita de inundabilitate a pârâului.

Afaceristul Durdui nu se lasă și vrea neapărat să facă asta în Pitești

Conform reglementărilor urbanistice în vigoare, terenul este inclus în subzona LM 22 (a+b), destinată locuințelor existente cu posibilitatea de întregire și funcțiunilor complementare, precum spații verzi, accese pietonale, rețele tehnico-edilitare și instituții publice.

Proiectul prevede edificarea a 9 unități locative într-un bloc cu înălțime maximă de P+2E, cu înălțimea la cornișă de 10,50 metri.

Parametrii urbanistici propuși includ un procent de ocupare a terenului (POT) de 23% și un coeficient de utilizare a terenului (CUT) de 0,7.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Clădirea va fi amplasată cu respectarea unor retrageri minime față de limitele de proprietate: 3,50 metri spre est (față de o proprietate particulară), 9,00 metri spre sud (strada Gârlei), 22,50 metri spre nord-vest (pârâul Gârlei) și 2,00 metri spre sud-vest (limită către un drum privat).

Dezvoltatorul propune și amenajarea a 10 locuri de parcare, cu acces din strada Gârlei. Carosabilul propus în interiorul parcelei va avea un profil minim de 3,50 metri.

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism urmează să analizeze acest proiect în cadrul ședinței de astăzi, urmând a stabili dacă se va emite un aviz favorabil pentru elaborarea PUZ-ului.

fngcimm BANNER 570×90
263 x 587 eurial