Kaia 930 x 120

alimente

Bani de alimente de la stat pentru mii de argeșeni!

Bani de alimente de la stat pentru mii de argeșeni!

Citiți și: S-a anunțat prima ninsoare! E mai aproape decât ai crede

Coaliția de guvernare ar urma să prelungească programul Sprijin pentru România, prin care peste 2 milioane de cetățeni cu risc mare de sărăcie primesc ajutoare sociale în valoare de 250 de lei la fiecare două luni, notează Newsweek.ro.

Mii de argeșeni ar urma să beneficieze de acești bani care s-ar da tot anul viitor.

Citiți și: Gest neașteptat al unei femei după găsirea a aproape 700€

Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au evidențiat categoriile de persoane care beneficiază de aceste vouchere:

a) pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

c) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

e) persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare

Însă, lista persoanelor beneficiare este actualizată și modificată în fiecare lună de ANAF. Cei care depășesc un anumit plafon al veniturilor încasate lunar vor fi scoși din programul „Sprijin pentru România” și nu vor mai primi vouchere sociale din partea statului.

Programul se derulează din luna iunie. În total, până în decembrie 2022, beneficiarii vor fi primit 1.000 de lei de la stat cu ajutorul cărora să își poată achizițona alimente.

555×222 deputati- psd
HerasMed (570 x 90 px)