Casa de Pensii transmite un avertisment important atât pensionarilor, cât și românilor care se apropie de vârsta de pensionare.
Reprezentanții instituției atrag atenția că decizia de a cumpăra ani de vechime în muncă trebuie analizată cu mare atenție, întrucât această opțiune are limite clare, condiții stricte și implicații financiare semnificative.
Potrivit Casei de Pensii București, completarea stagiului de cotizare la tarifele actuale mai este posibilă doar pentru câteva luni.
De la 1 iulie 2026, costurile vor crește, ca efect direct al majorării salariului minim brut, la care este raportată contribuția lunară, conform stiripesurse.ro.
Cât costă, în prezent, un an de vechime
Ionela Popescu, reprezentant al Casei de Pensii, a explicat pentru RTV că plata se face lunar, raportată la salariul minim.
„Cei mai mulți sunt din diaspora sau persoane care au lucrat în România, dar nu au acumulat suficienți ani de cotizare. În prezent, lunar se plătește 1.013 lei”, a precizat aceasta pentru sursa citată.
În aceste condiții, costul unui an de vechime ajunge la aproximativ 12.150 de lei.
După 1 iulie 2026, această sumă va crește. Conform legii, pot fi cumpărați cel mult șase ani de vechime, măsura fiind folosită în special de persoanele care se apropie de vârsta standard de pensionare, dar nu ating stagiul minim de 15 ani de cotizare.
Limită importantă: nu ajută la pensionarea anticipată
Casa de Pensii subliniază un aspect esențial: anii cumpărați nu pot fi folosiți pentru pensionarea anticipată.
„Perioadele care se cumpără se iau în calcul doar pentru pensia la limită de vârstă, nu pentru pensionare anticipată”, a mai explicat Ionela Popescu.
Datele instituției arată că, anual, între 6.000 și 7.000 de români apelează la această soluție.
Majoritatea cumpără perioade scurte, media fiind de aproximativ doi ani de vechime, suficient pentru atingerea stagiului minim necesar ieșirii la pensie.
Diferențe mari între ajutor social și pensie
Impactul financiar poate fi semnificativ. O persoană care a muncit doar 13 ani poate primi un ajutor social de aproximativ 400 de lei lunar.
În schimb, completarea stagiului până la 15 ani permite accesul la pensia minimă, care depășește 1.200 de lei pe lună.
Reprezentanții Casei de Pensii recomandă însă prudență. Decizia de a cumpăra ani de vechime ar trebui luată doar după un calcul atent, care să țină cont de costuri, de perioada estimată de încasare a pensiei și de alternativele financiare disponibile.
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari și viitorii pensionari
Foto: Descriptiv





![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)










