930×122-epitesti PNL

cofetaria laura

DARURILE DE CRĂCIUN AU AJUNS LA FAMILIA CU 13 FRAȚI!

În această seară, în ajun de Crăciun, produsele colectate timp de câteva zile au ajuns în casa familiei Ștefănescu din comuna argeșeană Valea Danului.

Citiți și: Cel mai consumat aliment la masa de Crăciun devine lux! Scumpire masivă!

„Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat! Să dea Dumnezeu numai bine la toată lumea!”, ne-a spus, emoționată, doamna Ștefănescu.

Darurile au fost primite cu bucurie de părinți, dar mai ales de copii. Dintre cei 13 frați, doi, cei mai mari, sunt plecați la muncă în străinătate. Când am ajuns, alți 3, inclusiv Gabriel, cel care l-a însoțit pe tatăl său în show-ul tv „Românii au talent”, erau prin sat să colinde. De altfel, pentru a ajuta la întreținerea familiei, Gabriel și tatăl lui cântă pe stradă în Pitești, Curtea de Argeș sau chiar în București.

Citiți și: Tichete de Crăciun! Cine beneficiază și cum se va distribui

Din partea noastră, a ePitești, familia a primit, printre altele, fructe, ulei, zahăr, orez și sucuri. La rândul ei, cofetăria Laura a contribuit cu prăjituri, cozonaci, biscuiți, carne, ulei, zahăr, dar și cu jucării și cărți. Din partea Durom Star Comp familia Ștefănescu a primit diverse obiecte electrice utile pentru casă, de la becuri și prelungitoare până la lămpi de birou. Daruri au fost colectate și de la oameni cu suflet care au răspuns apelului nostru și care au făcut donații la sediul din Pitești al cofetăriei Laura. Le mulțumim! Reprezentanții cofetăriei Laura au promis că se vor implica pe mai departe în sprijinirea acestei familii.

O familie săracă material, dar atât de bogată prin cei 13 frați: Adriana (5 ani), Petru (7 ani), Ilioara (9 ani), Cristian (10 ani), Elena (11 ani), Gabriel (13 ani), Ionuț (14 ani), Ana (15 ani), David (16 ani), Maria (17 ani), Florin (care pe 28 decembrie va împlini 19 ani, bolnav de sindromul Down), Marian (22 de ani) și Olimpia (30 de ani).

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90