elevi

Elevii din clasele pregătitoare nu vor primi rechizite gratuite din partea Primăriei Pitești

Update, 27 august, ora 13.18

Citiți și: „O plafonare a costurilor nu poate decât să lase localitățile cele mai sărace fără mașini pentru școală”

Ieri, în cadrul ședinței Consiliului Local Pitești a fost dezbătut proiectul de hotărâre, situat la punctul 46 pe ordinea de zi, proiect inițiat de primar privind organizarea și desfășurarea acțiunii educative, culturale și sociale ”Prima zi de școală – Primul Ghiozdan” dedicată elevilor înscriși în anul școlar 2021-2022, în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ preuniversitar, situate pe raza municipiului Pitești.

Astfel, proiectul prin care fiecare elev înscris în clasele pregătitoare din municipiu urma să primească un pachet de rechizite în limita a 90 de lei, a fost respins.

Citiți și: Decizii finale pentru începerea școlii

Reprezentanții PNL și USR PLUS, care au majoritate în Consiliul Local Pitești, s-au abținut de la a vota proiectul, fapt pentru care acesta nu a trecut.

Consilierii locali care s-au abținut de la vot au adus ca argumente faptul că, guvernul ar pune în dezbatere un proiect asemănător, desfășurat la nivel național, iar banii rezervați proiectului „Primul Ghiozdan” ar fi mult mai utili în achiziționarea materialelor care să-i protejeze pe elevi de infecțiile cu covid.

Video cu dezbaterea punctului 46 de pe ordinea de zi, începând cu 2.24.00

Știrea inițială, 24 august, ora 16.54 – Rechizite gratuite pentru elevii din clasele pregătitoare din Pitești

Primăria Pitești propune Consiliului Local al municipiului organizarea, prin Centrul Cultural Pitești, a unui program numit „Primul Ghiozdan”.

Concret, Primăria Pitești propune ca fiecare elev înscris în clasele pregătitoare din municipiu să primească un set de rechizite în limita a 90 de lei per elev. Bugetul total estimat al programului care ar urma să se desfășoare încă din anul școlar 2021-2022 este de 140.000 de lei.

Pachetul de rechizite va conține: ghiozdan, penar cu fermoar, creioane colorate (set de 12 bucăți), caiet de matematică de 48 de file, caiet dictando cu 24 de file, acuarele – 12 culori, set de scris – riglă, creion, ascuțitoare, radieră, bloc de desen A4 cu 16 file și o cutie personalizată.

Foto: descriptiv

Sursă video: Super Tv

 

[555x222px]Destinatia_Ideala_Toamna_ePitesti

Comentarii


Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro trimite mesaj la 0774 587 441 sau un email la [email protected] și te contactăm noi.

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0774 587 441