Tradiția „Focului lui Sumedru” va fi marcată și în acest an la Mioveni, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, un obicei românesc vechi de peste două milenii, păstrat în comunitate de generații întregi.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2025, începând cu ora 18:00, când focurile vor fi aprinse simultan în mai multe zone din Mioveni.
Tradiția va fi marcată la Școala Făget, Școala Gimnazială Nr. 1 Colibași și în cartierul Colibași, pe strada Râul Doamnei, în apropierea parcului.
De asemenea, focuri vor fi aprinse și în cartierul Clucereasa, lângă biserică, precum și la structura Școlii „Liviu Rebreanu” din Racovița, în zona spitalului.
![]()
Evenimentul toamnei la Mioveni: Toată lumea îl așteaptă
Sărbătoarea va fi prezentă și la Școala Gimnazială „George Topârceanu”, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, în zona A-uri, lângă Grădinița „Florile Soarelui”, dar și pe strada Morii (Zăvoi), în Racovița de Sus.
„Focul lui Sumedru” este o tradiție populară dedicată Sfântului Dumitru, considerat protectorul păstorilor, și marchează sfârșitul toamnei și începutul iernii.
Ca în fiecare an, participanților le vor fi oferiți covrigi, simbol al belșugului și prieteniei.
Primăria și instituțiile locale îi invită pe locuitorii din Mioveni să participe la acest eveniment tradițional, care promovează spiritul comunitar și valorile autentice românești.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

