263×587 grota rece

Mascați, câini și criminaliști, desfășurare impresionantă de forțe la IPJ Argeș

Mascați, câini și criminaliști, desfășurare impresionantă de forțe la IPJ Argeș

De Ziua Poliției Române, marcată pe 25 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și-a deschis porțile pentru public, în cadrul unui eveniment organizat la sediul din Pitești, pe strada Victoriei.

Între orele 10:00 și 12:00, curtea instituției a atras numeroși vizitatori, în special copii veniți de la mai multe unități de învățământ, interesați să vadă mai de aproape cum arată activitatea polițiștilor.

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Printre cei prezenți s-au numărat comisar-șef Florin Mocanu, adjunctul IPJ Argeș, comisar-șef Despin Cristian, șeful Serviciului Criminalistic Argeș, comisar-șef Fica Constantin, șeful Serviciului Rutier Argeș, Răzvan Ionescu, președintele SIDEPOL Argeş, comisar Rizea Marius și agent șef principal Florin Popa, care a prezentat evenimentul.

Demonstrații și echipe canine, în centrul atenției

Polițiști din mai multe structuri au fost prezenți și au explicat ce presupune munca lor de zi cu zi.

Vizitatorii au putut sta de vorbă cu polițiști criminaliști, rutieri, din structurile de prevenire, dar și cu luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș.

În cadrul evenimentului au avut loc mai multe exerciții demonstrative.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Unul dintre acestea a constat în extragerea dintr-un autoturism a unei persoane urmărite, intervenție realizată de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Argeș.

Celălalt a fost un exercițiu de disciplină cu câinii, susținut de echipele canine, care a atras atenția celor prezenți, în special a copiilor, aceștia având ocazia să îi admire și să se fotografieze cu ei.

Printre momentele care au atras interesul s-a numărat și cel în care copiii au fost amprentați de specialiștii Serviciului Criminalistic Argeș.

La eveniment au mai participat și instructori ai Serviciului de Pregătire Profesională, care au oferit explicații despre modul în care sunt pregătiți polițiștii.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 555 x222

Evenimentul a fost organizat pentru a aduce poliția mai aproape de comunitate și pentru a le arăta, mai ales celor mici, cum arată în realitate munca din spatele uniformei.

Mascați, câini și criminaliști, desfășurare impresionantă de forțe la IPJ Argeș

570x90px-mst euroexpo
imm 263×587