- Publicat de: ePitești
- 27-10-2022, ora 10:21
- Social
Mii de oameni vor primi de la Guvern câte 24 kg de alimente!
Mii de oameni vor primi de la Guvern câte 24 kg de alimente!
Citiți și: Ce alimente rămân cu prețuri „înghețate” până în 2025!Vești bune pentru cei mai săraci dintre români!
Guvernul va împărți, prin Prefecturi și Primării, pachete de alimente care vor cântări nu mai puțin de 24 de kilograme fiecare pentru cetățenii cu venituri mici. Este vorba despre un program finanțat cu fonduri europene care s-a mai derulat și în trecut în toate localitățile țării.
Citiți și: Alertă! Aliment cumpărat de toată lumea de Crăciun, cel mai nociv de pe piață!Pachetele de alimente vor ajunge la beneficiari după data de 1 noiembrie. În acestea vor fi, printre altele, ulei, făină, zahăr, conserve de carne de porc, de vită, inclusiv paste făinoase.
Astfel, beneficiarii vor primi hrana înainte de Crăciun.
„Pachetele cu alimente se vor distribui începând cu data de 1 noiembrie, ele fac parte dintr-un program pe care noi l-am implementat începând cu anul 2017. Sunt pachete cu produse alimentare, au 24 de kilograme greutatea.
Pachetele sunt destinate celor care sunt cu veniturile sub venitul minim garantat, este vorba de beneficiarii legii privind ajutorul social (n.r. – în Argeș sunt circa 6.000 de beneficiari).
Avem peste 1,8 milioane de astfel de pachete pe care noi le distribuim o dată la şase luni și, desigur, odată cu finalizarea programului care va avea loc în luna ianuarie închidem un program ce a avut ca adresabilitate această categorie de beneficiari.
Am încercat ca distribuirea lor să aibă loc în lunile noiembrie și decembrie, pentru ca înainte de sărbători să poată să beneficieze de aceste pachete de produse alimentare”, a anunţat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, la Antena 3.