După cum v-am informat ieri, în judeţul Argeş sunt circa 80.000 de persoane nevoiașe care vor primi ajutoare alimentare din fonduri europene. Dintre acestea, circa 8.000 sunt din Piteşti. Primăria municipiului informează că distribuirea ajutoarelor alimentare se va face către persoanele defavorizate definite astfel:
a) familiile şi persoanele singure beneficiare de venit minim garantat
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei
c) şomerii cu venituri de sub 400 de lei pe lună şi şomerii neindemnizaţi
d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de sub 400 de lei/lună
e) pensionarii sistemului public de pensii beneficiari de indemnizaţia socială pentru pensionari (aşa-numita pensie socială)
f) persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate, adulţi şi copii;
g) persoanele beneficiare ale prevederilor legii referitoare la acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război și foştii deţinuţi politici cu venituri de sub 400 de lei pe lună.
Primăria publică pe site-ul propriu şi lista cu beneficiarii, la adresa http://www.primariapitesti.ro/portal/arges/pitesti/Stiri.nsf/0/9E0EE0AD42859C5BC2257DA900428882/$FILE/lista.pdf
Persoanele care sunt îndreptăţite şi care au domiciliul în Piteşti trebuie să se prezinte la Direcţia de Asistenţă Socială, situată pe bulevardul I.C. Brătianu, nr.56, cu documente în original şi copie xerox care atestă încadrarea în grupul beneficiarilor.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)

