HerasMed (930 x 122 px)

cheltuieli

Proiect în favoarea familiilor cu copii mici, respins definitiv!

Proiectul care prevedea exceptarea de la plata întreținerii pentru copiii cu vârsta de până la șapte ani a fost respins definitiv.

Citiți și: Alertă alimentară! Produs îndrăgit de copii retras din magazinele Lidl!

Copiii cu vârsta mai mică de șapte ani nu vor fi eliminați, până la urmă, din rândul persoanelor pentru care se plătesc cheltuieli de întreținere, iar pentru cei de până la 14 ani, cheltuielile de întreținere nu se vor reduce, deoarece proiectul de lege ce conținea măsurile a fost respins definitiv marți la Camera Deputaților și nu se va aplica.

Cheltuielile legate de întreținerea locuinței s-ar fi putut reduce pentru anumite categorii de părinți, conform unei Propuneri legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, care a fost respinsă definitiv marți de către deputați. Acest lucru înseamnă că actul nu se va aplica, deoarece și-a încetat traseul legislativ.

Citiți și: Legea care îi „îngenunchează” pe românii! Ce pățești dacă nu plătești întreținerea la timp

Concret, copiii cu vârsta de până la șapte ani ar fi trebuit să fie eliminați din calculul cheltuielilor aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate prin intermediul asociației de proprietari, adică ar fi putut fi excluși din calculul întreținerii. Exceptarea de la plata întreținerii ar fi fost posibilă doar cu acordul asociației de proprietari.

O altă măsură prezentă în proiectul de act normativ respins definitiv ar fi dat posibilitatea ca, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șapte și 14 ani, cheltuielile de întreținere să poată fi reduse cu 50%, dar doar în cazul în care asociația de proprietari stabilea acest lucru.

(Foto: descriptiv)

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3