România se pregătește să majoreze vârsta de pensionare
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să majoreze vârsta de pensionare pentru a evita colapsul sistemului public de pensii.
Șeful Guvernului a subliniat că este nevoie de mai mulți oameni activi în câmpul muncii, în special în segmentul de vârstă 50-65 de ani, pentru a menține sustenabilitatea financiară.
„Dacă nu creștem vârsta de pensionare, vom ajunge la o nesustenabilitate a sistemului.
Nu putem amaneta viitorul generațiilor viitoare”, a afirmat Bolojan.
Conform datelor INS, vârsta medie de pensionare în România este de doar 59,5 ani, mult sub media europeană.
România se pregătește să majoreze vârsta de pensionare
În prezent, peste 770.000 de români ies la pensie înainte de 65 de ani, ceea ce pune presiune uriașă pe buget.
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la durata vieții profesionale – aproximativ 32 de ani de muncă, comparativ cu peste 40 de ani în statele nordice.
Țări precum Germania, Franța, Italia sau Spania au crescut deja treptat vârsta legală de pensionare la 67 de ani, iar Danemarca merge chiar spre 70 de ani până în 2040.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) estimează că până în 2060, media vârstei de pensionare în UE va ajunge la 67 de ani.
Deși măsura este considerată necesară pentru echilibrarea sistemului, anunțul riscă să stârnească nemulțumiri sociale, așa cum s-a întâmplat recent în Franța și Danemarca.
- Schimbare majoră pentru pensionari, obligație pentru Casa de Pensii. Ce pot face înainte de a ajunge în instanță
- CNPP lansează noul portal de pensii: Românii pot verifica online pensia, contribuțiile și talonul de pensie
- Obligație pentru pensionari până pe 30 septembrie. Ce este certificatul de viață și riscurile
România se confruntă cu aceeași dilemă: cum să mențină sustenabilitatea pensiilor fără a împovăra generațiile actuale de angajați, conform hotnews.ro.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)






