Se impune prețul maxim pentru sticla de apă!
Un proiect legislativ depus la Senat propune limitarea prețului pentru apa îmbuteliată la 500 ml în anumite spații comerciale unde consumatorii nu au alternative rezonabile de cumpărare.
Astfel, sticla de apă nu va putea fi vândută cu mai mult de 3 lei în aeroporturi, gări, autogări, benzinării, stații de metrou și în stațiile de servicii aflate pe autostrăzi.
Inițiativa legislativă, intitulată „Lege privind stabilirea preţului maxim de vânzare pentru apa potabilă îmbuteliată comercializată în spaţii cu opţiuni limitate pentru consumatori”, definește clar aceste zone ca fiind spațiile unde accesul la alte puncte de vânzare este dificil sau imposibil.
Se impune prețul maxim pentru sticla de apă!
Apa vizată de proiect este apa de masă, apa de izvor sau apa minerală naturală, plată sau carbogazoasă, ambalată în recipiente de 500 ml.
Prețul reglementat de 3 lei este unul final, afișat la raft și include toate taxele, inclusiv TVA. Valoarea poate fi ajustată anual prin hotărâre de Guvern.
Conform proiectului, magazinele din aceste locații vor fi obligate să comercializeze apă la prețul maxim stabilit și să o expună la raft într-un loc vizibil.
Vânzarea la acest tarif nu poate fi condiționată de achiziția altor produse.
În cazul nerespectării prevederilor, comercianții riscă amenzi de până la 25.000 de lei.
Inițiatorii susțin că măsura este necesară pentru a preveni practicile abuzive și pentru a garanta accesul populației la un produs de bază, esențial pentru sănătate, arată economica.net.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)









