New Profesional Consult 930 x 122

andra stanescu

ARE TALENT CU CARUL! BRĂȚĂRI, COLIERE ȘI CERCEI HANDMADE!

Andra Stănescu este din Mioveni şi în urmă cu un an și-a descoperit o nouă pasiune. Chiar dacă de mică îi plăcea să picteze şi să deseneze, acum cele mai importante lucruri pentru ea sunt accesoriile de tip handmade. Brăţări, cercei, coliere, toate sunt făcute după imaginația şi preferinţele sale.

Citiți și: Manevră neașteptată: Primarul suspendat din Mioveni își joacă ultima carte

Totul a pornit de la un site

“Am descoperit pe internet un site, mi-a plăcut ce am văzut acolo şi mi-au trecut tot felul de imagini prin cap, ca de pildă ce aş putea face din mărgele și cum aş putea să le pun în așa fel încât să iasă ceva frumos. Lucrez din plăcere, mă relaxează, e o pasiune. Le fac întotdeauna ca pentru mine, adică exact cum mi-ar plăcea mie! Sigur, gusturile sunt diversificate… Sunt lucruri care se vând mai bine, altele mai puţin. Cei mai căutaţi au fost niște cerceluși trandafirii, la 3 lei perechea. Apoi brăţările. Am avut solicitări până şi din Iaşi, prin intremediului Facebook-ului”, precizează Andra Stănescu pentru ePitești. Şi dacă pasiunea a debutat cu niscaiva brăţări, ulterior lucrurile au avansat: “M-am gândit să fac mărţişoare. Iniţial am făcut brăţări. Le-am vândut foarte bine, iar apoi am început să cheltuiesc mai mulţi bani, să dezvolt o mică „afacere”. Preţurile sunt accesibile. Iniţial m-am gândit să îmi iasă şi mie ceva mai mult la o brăţară, însă mi-am dat seama că decât să râmân cu ele şi să nu am niciun profit mai bine să îmi iasă mai puţin. Îmi fac și pentru mine multe lucruri. Nu mai stau să caut când îmi trebuie ceva, nu mai cumpăr. De altfel, în ultimul timp mi-am mărit considerabil colecţia”.

Citiți și: Icoană miraculoasă, „tămăduitoare de cancer și boli grele”, ajunge azi în Argeș

Are mult de lucru pentru 1 și 8 martie

Fiindcă de curând s-a angajat, accesoriile de tip handmade le face acum în timpul ei liber: „Decât să ies pe afară şi să pierd vremea, prefer să îmi folosesc timpul liber cu un scop. Când am timp liber, pot să spun că stau de dimineaţa până seara şi nu mă plictisesc, nu obosesc”. Persoane din Mioveni şi împrejurimile acestuia, din Piteşti, dar şi Bucureşti au ajuns să se bucure de creaţiile Andrei. Prin intermediul sorei sale şi a Facebook-ului, Andra nu duce lipsă de clienţi. Pentru că se apropie 1 şi 8 martie, tânăra spune că are foarte mult de lucru și de… imaginat: „Încerc să mă gândesc la ceva ce nu găseşti la toate tarabele din pieţe!”

Va avea prima ei expoziţie

Chiar dacă nu are un magazin în care să îşi poată promova produsele, Andra îşi va expune accesoriile, în premieră, la un centru comercial din Piteşti pe 7, 8 şi 9 martie. Ulterior, pe 27 și 28 martie le va prezenta şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni. Andra Stănescu este absolventă de psihologie și vrea ca la anul să se înscrie şi la master.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3