Comisiile de specialitate din Senat au decis extinderea schemei de sprijin pentru plata energiei, prin amendarea Ordonanței de Urgență 35/2025.
Astfel, pacienții aflați în tratament la domiciliu și care folosesc dispozitive medicale consumatoare de energie vor putea primi voucherul de 50 de lei lunar, pe perioada utilizării acestor aparate.
Decizia vine în contextul dificultăților crescânde întâmpinate de gospodării în plata facturilor la energie, costurile fiind amplificate pentru familiile unde există persoane ce depind de aparate medicale.
Schema actuală de sprijin prevede acordarea unui voucher electronic de 50 de lei pentru plata facturilor la energie electrică persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună pe membru.
Programul, lansat la 1 iulie 2025, are peste 2,1 milioane de beneficiari la nivel național, arată puterea.ro.
Voucherul pentru energie, extins. Cine intră pe lista beneficiarilor
Un alt amendament adus ordonanței impune primăriilor noi obligații.
Autoritățile locale vor trebui să desemneze persoane responsabile pentru sprijinirea cetățenilor fără acces la internet sau care, din motive medicale ori financiare, nu se pot deplasa la primării sau oficii poștale.
Acestea vor putea intermedia procesul de obținere a voucherului electronic pentru energie.
Următorul pas legislativ este dezbaterea ordonanței în plenul Senatului, după care documentul va fi transmis Camerei Deputaților, for decizional.
Modificările vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Extinderea programului are ca scop nu doar protejarea gospodăriilor cu venituri mici, ci și sprijinirea pacienților pentru care accesul constant la energie electrică reprezintă o chestiune de supraviețuire.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






