[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Accident deosebit de grav! Un microbuz implicat! Multiple victime, printre care și un copil

În această dimineață, un grav accident rutier s-a produs în județul Teleorman, pe Drumul Naţional 6, la ieşire din Alexandria, pe direcţia de mers spre Bucureşti.

Un microbuz de transport persoane și o mașină au fost implicate în evenimentul rutier. În urma impactului puternic, microbuzul s-a răsturnat.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Potrivit Observatornews.ro, opt adulţi şi un copil au fost răniţi.

A fost activat Planul Roşu de intervenţie. La faţa locului, echipajele operative au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 7 ambulanţe SMURD şi 4 ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic.

Circulația a fost blocată timp de o oră pe ambele sensuri.

„În urma acestui eveniment au rezultat 8 victime, dintre care una a fost încarcerată (şoferul autoturismului). Pentru eliberarea acesteia din caroseria deformată, pompierii au acţionat cu accesoriile de descarcerare, victima fiind apoi preluată de un echipaj medical.

Patru dintre cele opt victime, rănite uşor, după ce au primit primul ajutor calificat, au fost preluate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi transportate la UPU Alexandria.

Celelalte patru persoane rănite, cu diferite traumatisme, conştiente şi cooperante, au fost preluate de echipajele medicale ale SAJ şi transportate la spital pentru investigaţii medicale şi îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Teleorman, potrivit Digi24.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Sursă foto: Ziare.com

fngcimm BANNER 570×90
263 x 587 eurial