- Publicat de: ePitești
- 5-02-2015, ora 13:21
- Știri
ÎN ARGEȘ, COD GALBEN DE NINSORI VISCOLITE
Cu puțin timp în urmă Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori viscolite. Codul vizează și județul Argeș în întregimea sa și va fi valabil de mâine, 6 februarie, de la ora 16, până sâmbătă, 7 februarie, la ora 14.
Citiți și: Alertă meteo extremă: Rafale de 120 km/h și fenomene periculoase în RomâniaÎn a doua parte a zilei de vineri, 6 februarie, şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Apoi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 februarie, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până la orele după-amiezii. Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte, şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50-60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h. În cursul zilei de sâmbătă vântul va diminua treptat în intensitate.
Citiți și: S-a anunțat! Spitalul de Pediatrie Pitești angajează