- Publicat de: ePitești
- 19-06-2019, ora 10:10
- Știri
ARGEȘUL, „MĂTURAT” DE VIJELII. AVERTIZARE DE ULTIMĂ ORĂ
Argeșul, „măturat” de vijelii. Avertizare de ultimă oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cu puțin timp în urmă o nouă informare și un nou cod galben, care vizează și întreg județul Argeș.
Citiți și: Argeș, sub coduri de viscol și polei. Avertizări severeINFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 10 – 20 iunie 2019, ora 23. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică.
Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extremeInstabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor exista perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Notă: Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 12 – 19 iunie 2019, ora 23. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate.
În intervalul de timp menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.