Donaris 930 x 122

vouchere sociale

Când vor fi încărcate voucherele pe aprilie! Milioane de romani vor primi banii!

Veste bună pentru milioane de români! Vor avea ce pune pe masa de Paște.

Citiți și: Voucherele sociale, încărcate înainte de sărbători

Deoarece a început numărătoarea inversă până la Paște, voucherele sociale pentru românii care fac parte din categoriile vulnerabile vor fi încărcate mai devreme.

Astfel, între 10 și 13 aprilie, banii vor intra pe cardurile celor 2,4 milioane de români, potrivit KanalD.

Citiți și: Vouchere sociale: Când intră banii pe carduri

Este vorba despre suma de 250 de lei acordată persoanelor care se află în pragul sărăciei.

Suma de 250 de lei este virată o dată la două luni, prin intermediul programului „Sprijin pentru România”prin Ordonanța de Urgență nr.63 din data de 9 mai 2022. Mai mult decât atât, până în momentul de față, persoanele eligibile au beneficiat de cinci tranșe de vouchere.

„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti. (…)

În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România. (…)

Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a declarat Marius Budăi, conform sursei citate.

De asemenea, și pensiile ajung la pensionari mai devreme luna aceasta, adică înainte de 16 aprilie.

Foto descriptiv: Mediaflux.ro

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

2 comentarii

  • costelnitigoi spune:

    Eu am primit card de alimente și nu mi-a întrat niciun ban pe luna asta alte persoane au cardul încărcat de azi pe 11 Aprilie chiar nu înțeleg ce se întâmplă!!!!

  • Petre Florina Iulia spune:

    Eu am devenit eligibila din februarie și nici pana acum nu mi sa încărcat nici un leu

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90