[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

COD GALBEN DE NINSORI ȘI PLOI

Administrația Națională de Meteorologie a emis cu puțin timp în urmă un cod galben de ninsori, ploi însemnate cantitativ, strat consistent de zăpadă și polei.

Codul este valabil de astăzi, de la ora 18, până mâine, 28 noiembrie, la ora 12, și vizează și întreg județul Argeș, inclusiv Piteștiul.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Conform ANM, în intervalul menţionat, în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, acolo unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane vântul va avea intensificări temporare, cu rafale care vor depăşi local 55-65 km/h.

În după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28 spre 29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

570×90 LA COCOS
New Profesional Consult 263×587