930×122 senatori-01 psd

Arges

CEZ

COMPANIA CEZ, TRIMISĂ LA TĂIAT FRUNZE ȘI CRENGI!

În zilele cu viscol puternic și ninsori din belșug prefectul Cristian Soare a fost nemulțumit de maniera în care CEZ Distribuție a intervenit în teren pentru rezolvarea problemelor apărute în furnizarea către argeșeni a energiei electrice.

Citiți și: Argeș. Mesaj deosebit de important de la Apă-Canal: Se întâmplă între 4 și 7, luna aceasta

CEZ a ripostat. Printr-un comunicat de presă, furnizorul a replicat, printre altele, că intervențiile sale au fost îngreunate de vegetația abundentă de pe liniile electrice. Compania CEZ Distribuție a susținut că îndepărtarea vegetației intră în atribuțiile altor instituții. Cristian Soare a prezentat, însă, reglementări care contrazic opinia furnizorului de electricitate și care spun că CEZ trebuie să degajeze vegetația din zonele liniilor sale.

În cele din urmă, cele două părți au făcut pace după ce s-au întâlnit față în față. „Legea energiei electrice prevede foarte clar ca obligație în sarcina operatorului de distribuție efectuarea de lucrări de defrișare a vegetației care poate afecta integritatea rețelelor electrice, precum și obligația de a efectua lucrări de menținere a liniilor electrice în funcțiune, inclusiv în fondurile forestiere. Am cerut CEZ să ne prezinte un program al acțiunilor de defrișare de vegetație pentru menținerea integrității liniilor electrice în anul 2014, punctual, pe fiecare localitate, pentru ca împreună cu autoritățile locale să-i sprijinim în aceste acțiuni, în beneficiul consumatorilor”, precizează prefectul județului Argeș.

Citiți și: Teroare în Argeș!

De asemenea, cele două părți au stabilit ca primarii să ajute echipele CEZ în situații de urgență ca cele din perioada de zilele trecute, cu viscol și ninsori abundente: „Am căzut de acord ca în momentul unei intervenții mai complicate specialistul furnizorului să ia legătura cu primarul pentru a-l sprijini în realimentarea cu energie electrică a localității afectate. De asemenea, s-a hotărât ca în situații de urgență să se aducă echipe suplimentare de intervenție din alte județe, pentru rezolvarea cu promptitudine a problemelor apărute”, afirmă Cristian Soare.

 
 
 

Eurial 555 x222
Pizza Sapori Italia 570 90