Procurorii DIICOT fac la această oră percheziții la mai bine de 100 de adrese din București și din câteva județe la o rețea de indivizi suspectați că ar fi livrat tone de carne alterată.
Rețeaua s-ar face vinovată și de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul adus statului ridicându-se la circa 15.000.000 de euro. Potrivit Mediafax, suspecții aduceau carne din alte țări ale Uniunii Europene pentru a o vinde în magazine din România, dar fără a declara cantitățile reale. Conform aceleiași surse, în cazul în care depășea termenul de valabilitate carnea era procesată și transformată în diverse produse.
În urmă cu puțin timp, într-o conferință de presă organizată la minister, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a ținut să liniștească populația: „În acest moment, din informațiile pe care le avem, este puțin probabil ca marfa respectivă să fi ajuns să fie pusă în vânzare”. Constantin a precizat că în cazul în care autoritățile vor descoperi, totuși, că există cantități aflate deja în vânzare acestea vor fi imediat scoase de la comercializare. (Foto: Arhivă)





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)





