- Publicat de: ePitești
- 2-12-2013, ora 15:29
- Știri
Cum o vrea Domnu’! Biserica, inclusă în strategia județeană în caz de cutremur!
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Cristian Soare, a realizat o strategie în caz de cutremur de mai mare magnitudine.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!””Ca urmare a activităţii seismice înregistrată în ultima perioadă, cu preponderenţă în luna octombrie a anului 2013, s-a constatat că populaţia judeţului Argeş, deşi informată, nu conştientizează faptul că existând posibilitatea producerii sau resimţirii unor cutremure trebuie să-și însușească un set minim de reguli și măsuri pe care să le respecte, atât pentru siguranța proprie, cât şi a familiei”, scrie în strategie.
În document sunt precizate responsabilitățile pe care le au din acest punct de vedere Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Armata, Poliția, Jandarmeria, Consiliul Județean, primăriile, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția de Sănătate Publică, Agenția Județeană de Protecție a Mediu, Inspectoratul Școlar, Crucea Roșie, Serviciul de Transmisiuni Speciale, Serviciul de Salvamont, Federația de Radioamatorism, asociațiile de proprietari, operatorii economici și mass-media.
Citiți și: Argeș. Angajări masive la un spital importantÎn strategia în caz de cutremur a fost inclusă și Biserica. Mai exact, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Potrivit documentului, Arhiepiscopia condusă de ÎPS Calinic „asigură pregătirea și coordonarea structurilor proprii pentru răspunsul la urgență privind înștiințarea, asistența umanitară și religioasă la dezastre conform Planului de Apărare și coordonează activităţile preventive în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin prezenta strategie”. Cu alte cuvinte, și popii vor pune umărul la acțiunile de ajutorare a sinistraților după un eventual mare cutremur și, preventiv, vor trebui să îi informeze pe enoriași cum trebuie să procedeze în cazul producerii unui seism de mare intensitate. (Foto: ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului)