EcoMoto 930×122

arestări

ÎN DOAR 4 ZILE: ZECI DE ARESTĂRI, 13.300 DE AMENZI, ARME ȘI MAȘINI CONFISCATE

Poliția Română a anunțat astăzi că față de programul obișnuit în perioada 2-5 martie angajații săi au făcut acțiuni suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au organizat în perioada respectivă 1.449 de controale, 425 de filtre și 124 de percheziţii.

În cele 4 zile au acționat suplimentar peste 6.400 de poliţişti din întreaga țară, inclusiv din județul Argeș.

Citiți și: Flagrant delict! Tânăr de 25 de ani, fapte greu de imaginat

Au fost constatate 557 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 347 în flagrant delict. De comiterea acestor fapte sunt bănuite 436 de persoane, dintre care 64 au fost reţinute şi 20 arestate.

Polițiștii au depistat 9 autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind furate, au pus în aplicare 35 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi au confiscat 10 arme (5 letale şi 5 neletale) şi 61 de bucăţi de muniţie.

De asemenea, au dat mai bine de 13.300 de amenzi, în valoare de aproape 2.945.000 de lei. În plus, au confiscat bunuri de peste 850.000 de lei.

Ca de obicei, cele mai multe amenzi, peste 11.200 din totalul de 13.300, au fost date de polițiștii rutieri: nu mai puțin de 2.900 pentru depășirea vitezei legale, iar 50 pentru șofat sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii au reţinut 621 de permise de conducere şi au retras 455 de certificate de înmatriculare în cele 4 zile.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3