Eurial 930 x 122

apa canal

DOUĂ POSTURI, SCOASE LA CONCURS DE SOCIETATEA APĂ CANAL

SC Apă Canal 2000 SA, cu sediul în Piteşti, pe bulevardul I.C. Brătianu, nr. 24 A, organizează concurs pentru ocuparea unui post de inginer proiectant în domeniul reţelelor de apă şi de canalizare la Serviciul GIS Proiectare.

Citiți și: Pitești: Societate importantă, anunț de ultim moment! Noi facilități pentru oameni

Sarcinile de bază ale postului de inginer proiectant constau în realizarea documentaţiilor tehnice pentru toate fazele de proiectare necesare pentru executarea lucrărilor tehnico-edilitare de reabilitare, modernizare şi extindere a infrastructurii de apă şi apă uzată, în conformitate cu legislaţia, normativele şi reglementările în vigoare, precum şi monitorizarea/participarea la toate fazele proiectului (studiu de fezabilitate/proiect tehnic/detalii de execuţie/caiet de sarcini) şi asigurarea de asistenţă tehnică pe toată perioada execuţiei.

Condiţiile pentru participare la concurs sunt următoarele: studii superioare de lungă durată de profil tehnic (absolvite cu diplomă de licenţă sau examen de diplomă în conformitate cu legislaţia în vigoare); experienţă profesională relevantă în proiectare; cunoştinţe temeinice de operare pe calculator (MS Office) şi utilizare a programelor de proiectare asistată de calculator (AUTOCAD, DOCLIB sau, similar, ARCHICAD).

Citiți și: Șansă pentru carieră la Spitalul Penitenciar Mioveni

Concursul constă într-o probă scrisă care include şi proba practică (utilizarea programelor AUTOCAD, DOCLIB sau, similar, ARCHICAD) şi un interviu. Bibliografia de concurs poate fi consultată pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunea ”Anunţuri”.

Candidaturile însoţite de actele doveditoare de îndeplinire a condiţiilor de participare la concurs (copia actului de identitate, copii ale actelor de studii: diploma de licenţă; certificate de absolvire, după caz; CV – cu evidenţierea activităţilor specifice de proiectare derulate; copia carnetului de muncă şi adeverinţe de vechime în muncă) se vor depune la registratura societăţii, situată în Piteşti, județul Argeș, pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 24 A, până pe 27.08.2015, la ora 16:30.

Pentru informaţii suplimentare, cei interesați sunt rugați să sune la numărul de telefon 0248.217.399 zilnic, între orele 8 și 16:30. Persoană de contact: Silvia Burcuş, inspector specialitate formare, evaluare şi selecţie profesională.

La același număr de telefon și aceeași persoană de contact se pot obține detalii și despre un alt concurs organizat de SC Apă Canal 2000 SA, de această dată pentru ocuparea unui post de operator tratare şi epurare ape uzate la Secţia Staţia de Epurare Piteşti din cadrul Direcţiei Producţie.

Sarcinile de bază ale postului de operator tratare şi epurare ape uzate constau în supravegherea, manevrarea, exploatarea și întreţinerea instalaţiilor de tratare şi epurare a apelor uzate şi a echipamentelor/utilajelor aferente din Staţia de Epurare Piteşti.

Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele: studii medii şi calificare în domeniul tratării şi epurării apelor uzate și a fi apt pentru lucrul la înălţime şi pentru manipularea manuală a maselor. Experienţa în domeniu constituie un avantaj.

Concursul constă într-un interviu (include probă scrisă) şi probă practică.

Bibliografia este alcătuită din manuale şi cărţi din literatura de specialitate care includ noţiuni despre tratarea şi epurarea apei uzate şi norme de igienă specifice.

Candidaturile însoţite de actele doveditoare de îndeplinire a condiţiilor de participare la concurs (copia actului de identitate, copii ale actelor de studii: diplomă/certificat de absolvire; copia carnetului de muncă/adeverinţe vechime în muncă, după caz) se vor depune la registratura societăţii, situată în Piteşti, județul Argeș, pe bulevardul I.C. Brătianu nr. 24 A, până pe 24.08.2015, la ora 16:30.

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)