Furnizorul de gaze naturale GDF Suez Energy România (ENGIE), care operează și în județul Argeș, revine la modalitatea de transmitere lunară a facturii. Schimbarea se produce odată cu următoarea factură care va fi primită de consumatori.
„În ambele modalități de transmitere a facturilor – anterioară (o dată la 3 luni) și actuală (lunară) – cantitățile de gaze naturale facturate, inclusiv cele estimate, sunt determinate în conformitate cu ordinul ANRE (n.r. – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) nr. 77/2009, astfel: 2 luni de consumuri estimate (în cazul în care clientul nu transmite pentru aceste luni indexul autocitit în perioada de transmitere precizată pe factura de gaze naturale), urmate de o lună de regularizare consum o dată la 3 luni (în baza indexului citit de către Operatorul Sistemului de Distribuție a gazelor naturale).”, precizează GDF Suez Energy România (ENGIE).
Furnizorul de gaze revine la transmiterea lunară a facturii (care până acum era transmisă o dată la 3 luni cu date de facturare pentru fiecare dintre cele 3 luni) după ce a fost acuzat în presă că modalitatea anterioară de facturare, în avans, ar nedreptăți consumatorii. Ulterior informațiilor din presă, ANRE a amendat cu 200.000 de lei GDF Suez Energy România (ENGIE) pentru această practică.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



