Inspectorii de muncă argeșeni și polițiștii de la Ordine Publică din Câmpulung Muscel au făcut un control la o societate comercială din municipiu.
Au fost găsite trei persoane care lucrau fără ca angajatorul să le fi încheiat contracte individuale de muncă.
Pentru muncă „la negru” firma a primit o amendă usturătoare: 30.000 de lei. În plus, a fost amendată și cu 9.000 de lei pentru că angajatorul nu le făcuse salariaților instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Din rațiuni legale, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Poliția Argeș nu pot furniza public numele societății amendate. (Foto: antena3.ro)