- Publicat de: ePitești
- 11-04-2019, ora 8:35
- Știri
MIOVENIUL DEVINE CAPITALA NAȚIONALĂ A DANSULUI
Mioveniul devine capitala națională a dansului. Timp de două zile, Mioveniul va găzdui una dintre cele mai mari competiții naționale dedicată dansului de toate genurile, la care vor participa aproape 400 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, reprezentând cluburi și asociații sportive din toată țara, dar și de peste hotare.
Citiți și: Pericol în Argeș! Doi șoferi turmentați prinși de polițieCompetiția, denumită “Dance Revolution – Mioveni 2019”, este organizată de Asociația Club Sportiv Onix Dance în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni și se va desfășura în perioada 13-14 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia.
Citiți și: Argeș. Este ALERTĂ: Un copil a dispărut!“Dance Revolution – Mioveni 2019” va include 160 de momente artistice și sportive, pe parcursul a două zile, câte opt ore pe zi, prezentate de peste 870 de concurenți, solo sau echipe, la 17 secțiuni: balet, dans contemporan, lyrical, acro dance, gimnastică estetică, pom pon, jazz, open, folclor național, folclor internațional, step/tap dance, musical theater, urban dance, MTV, B Boying, hobby și latino.
La eveniment sunt invitați arbitri, coregrafi și sportivi străini, juriul urmând să fie compus din profesioniști recunoscuți la nivel european în competițiile de profil, precum Edi Stancu, Antonio Dos Santos (Brazilia), Aleesey Abramenko (Ucraina), Viorel Dan Năstase, Roberto Iancu, Nicoleta Georgeta Vlăduțu, Sorin Gogoșoiu și Denisa Eustasie.
Programul de concurs este următorul:
-sâmbătă, 13 aprilie, între orele 10 și 18;
-duminică, 14 aprilie, între orele 9 și 18.
Câștigătorii celor 17 secțiuni vor fi premiați de organizatori.