930X122 MAIA

burse

Noile valori ale burselor școlare

Noile valori ale burselor școlare

Citiți și: Tichete noi: Vin direct pe card de luni, 18 noiembrie!

Regulile actuale pentru acordarea burselor școlare vor suferi o serie de schimbări în următoarea perioadă, potrivit unui proiect de lege apărut recent, ce vizează modificarea consistentă a Legii educației. Astfel, unele dintre burse se vor redenumi, o parte dintre regulile de acordare se vor schimba, iar valoarea lor minimă va fi stabilită de viitoarea Lege a educației, nu prin hotărâri de Guvern, ca acum, și se va majora.

Valorile minime ale burselor ar urma să fie:

Citiți și: Strigăt de disperare al elevilor! ”Viața ne este pusă în pericol!”

bursa de excelență olimpică

1.000 lei/luna – bursa de excelență olimpică I/internațională;

700 lei/luna – bursa de excelență olimpică II/națională;

500 lei/luna – bursă de performanță școlară;

300 lei/luna – bursă profesională;

300 lei/luna – bursă socială.

Unele dintre burse se vor putea cumula cu altele. Mai exact, cumulul burselor se va putea face astfel:

bursa socială se va putea cumula cu orice tip de bursă;

bursa de excelență olimpică (I și II) se va putea cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială;

bursa de performanță se va putea cumula cu bursa profesională sau cu bursa socială.

În prezent, valoarea burselor acordate elevilor este:

500 de lei – pentru bursa de performanță,

200 de lei – pentru bursa de merit și bursa de ajutor social,

150 de lei – pentru bursa de studiu.

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3