263×587-2 Grota Rece

NU RATAȚI! POMPIERII FAC SHOW

În zilele de 28 și 29 iunie 2016 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș va organiza faza zonală a competiției naționale de descarcerare și de acordare a primului ajutor calificat. În această etapă îşi vor arăta cunoştinţele, abilităţile şi măiestria în stăpânirea tehnicilor pentru descarcerare şi salvarea vieţii 6 echipaje de pompieri militari din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Argeș, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Vâlcea.

Competiția va avea loc în parcarea complexului comercial Jupiter City Pitești și se va desfășura după următorul program:

IMM 930×122
Posada Curtea de Arges 555×222

28 iunie 2016

Orele 8 – 8:30 – Festivitatea de deschidere

Orele 8:30 – 14:30 – Desfășurarea probelor de concurs

29 iunie 2016

Orele 9 – 14:30 – Desfășurarea probelor de concurs

Orele 15 – 15:30 – Festivitatea de premiere și închiderea competiției.

Concursul va cuprinde două probe, care se vor desfășura în două etape: descarcerarea din vehicule și acordarea primului ajutor calificat. Cele mai bune 3 echipaje din prima etapă se vor califica în a doua etapă.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș invită cetățenii să asiste la această competiție.

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587