- Publicat de: ePitești
- 4-10-2016, ora 13:07
- Știri
OVIDIU OHANESIAN, LANSARE DE CARTE ÎN PITEȘTI
Ovidiu Ohanesian, lansare de carte în Pitești. Eduard Ovidiu Ohanesian își va lansa în Pitești cartea ,,Anatomia unei diversiuni-10 ani de la răpirea din Irak’’. Lansarea va avea loc joi, 6 octombrie 2016, de la ora 17, în sala amfiteatru a Muzeului Județean Argeș.
Citiți și: Răpire ca în filme! Milionar luat pe sus și sechestratOhanesian este unul dintre cei trei jurnaliști români răpiți în Irak pe 28 martie 2005, răpire ale cărei elemente rămân necunoscute în mare parte și în zilele noastre. Autorul face lumină în multe aspecte ale unuia dintre cele mai importante evenimente care au marcat societatea românească în deceniul trecut. În peste 200 de pagini, Eduard Ovidiu Ohanesian face o bună radiografie a relațiilor dintre serviciile secrete românești și grupul de afaceriști irakieni care s-au aflat la ,,butoanele’’ răpirii.
„Am citit cartea lui Ovidiu Ohanesian. Am înțeles multe lucruri, altele m-au pus pe gânduri. Peste toate acestea, însă, am avut un sentiment de mulțumire pentru că am citit o carte foarte bine scrisă, o carte în care umorul, tensiunea și informațiile înșirate pur și simplu conduc către o formă clară a ceea ce înseamnă viața și moartea stând împreună pe malul unui orizont din ce în ce mai plutitor.”, spune scriitorul Andrei Novac. Novac va prezenta cartea și la lansarea din Pitești de joi, 6 octombrie 2016.
Citiți și: INTERNARE FORȚATĂ PENTRU UN BĂRBAT CARE A ÎNCERCAT „SĂ FURE” O FETIȚĂ DE 8 ANI