Kaia 930 x 120

boli psihice

INTERNARE FORȚATĂ PENTRU UN BĂRBAT CARE A ÎNCERCAT „SĂ FURE” O FETIȚĂ DE 8 ANI

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș precizează că în noaptea de 17 iulie a.c., polițiștii din Mioveni au fost sesizați de o persoană din localitate cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat „să-i fure” fiica de 8 ani.

Citiți și: Cruzime fără margini: Și-a ucis propria mamă

„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat de 43 de ani, din Mioveni (persoană cunoscută cu afecțiuni psihice), ar fi încercat să o ia în brațe pe minoră, sub pretextul că este frig. Fata ar fi fugit și i-ar fi relatat cele întâmplate tatălui, care se afla în apropiere și a sunat la 112.
Având în vedere cele sesizate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată într-un comunicat al IPJ.

De asemenea, având în vedere istoricul medical, polițiștii au făcut propunere pentru internarea medicală nevoluntară a celui în cauză.

Citiți și: Alarmă generală! Minore răpite!

Acesta a fost predat unei unități medicale de specialitate, urmând a se derula procedurile specifice.

Foto descriptiv: FB Poliția Română

Kaia 555×222
HerasMed (570 x 90 px)