Pe adresa redacției noastre am primit astăzi o sesizare. Un cetățean ne scrie revoltat, reclamând un foc de artificii care s-ar fi organizat noaptea trecută în Pitești (al cărui zgomot l-a deranjat), o firmă de termopane și Poliția.
“Azi-noapte, între orele 00:30 și 00:40, pe strada Depozitelor, în apropierea barajului Bascov, niște inși cu tupeu au tras cu artificii. Întrebare: cine a dat autorizație pentru o asemenea oră și în imediata apropiere a două linii aeriene de înaltă tensiune (110 kw), de se zguduiau clădirile până pe strada Dobrogeanu???
Nu e prima dată când se întâmplă acest lucru! Autoritățile, Poliția ce fac? Dorm? Sau sunt prieteni cu indivizii de la această firmă de termopane „renumită”? E bătaie de joc!”, ne scrie indignat cetățeanul. (Foto Arhivă: bzi.ro)