New Profesional Consult 930 x 122

frig

REVINE GERUL!

Revine gerul! O informare prin care anunță val de frig și nopți geroase a fost emisă în această dimineață de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Perioada de ger anunțată de ANM este 9 – 14 februarie 2017.

Citiți și: Iarna pune stăpânire! Vreme extremă și ninsori neașteptate!

Potrivit sursei citate, vremea va deveni deosebit de rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în est și sud, acolo unde temperaturile maxime se vor menține preponderent negative. Nopțile vor fi geroase, la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 9/10 februarie) mai ales în Moldova și în depresiunile intramontane, apoi, local, și în Muntenia, Oltenia, Transilvania și izolat în celelalte regiuni.

Temperaturile minime se vor situa, în general, între -17 şi -10 grade, mai scăzute, până la sub -22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei.

Citiți și: Alertă! Avertizări meteo de vreme severă!

Administrația Național de Meteorologie mai precizează că în cursul zilei de astăzi (9 februarie) vor mai fi ninsori slabe cantitativ în Moldova, Muntenia și Oltenia, precum și în zonele de munte, iar vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, spulberând trecător zăpada. Pe arii restrânse în sud-est se vor mai semnala depuneri de polei.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90