Șoferul care l-a omorât pe o trecere de pietoni din orașul argeșean Topoloveni pe paramedicul Claudiu Iordache a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Inspectoratul de Poliție Județean. Acuzațiile sunt ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea mașinii sub influența băuturilor alcoolice. Hotărârea a fost luată de Judecătoria Topoloveni, la propunerea Poliției.
La această oră individul, care are 22 de ani și este din Topoloveni, se află în arestul din Pitești al Poliției Argeș.
Amintim că accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, 15 spre 16 mai. Paramedicul a fost ucis în timp ce se afla în timpul său liber.
Plutonierul Claudiu Iordache avea 28 de ani, era necăsătorit şi a intrat în rândurile pompierilor militari în anul 2007. Tânărul lucra la Garda de Intervenţie nr. 2 din Topoloveni.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

