- Publicat de: ePitești
- 24-04-2016, ora 11:44
- Știri
FURT ÎN PITEȘTI! SUSPECȚII SUNT BULGARI
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au continuat ancheta în cazul celor trei cetățeni bulgari care vineri, 22 aprilie, au fost prinși în flagrant în timp ce furau o borsetă cu bani dintr-un autoturism oprit la marginea drumului, pe DN 73, în comuna argeșeană Mărăcineni.
Citiți și: Pitești. S-a întâmplat în această seară la o școală din NordAncheta a scos la iveală faptul că bulgarii ar fi folosit același mod de operare și în alte situații. Astfel, cei trei sunt bănuiți de Poliție că în zilele de 18 și 19 aprilie anul acesta ar mai fi furat bunuri din alte două autovehicule: unul parcat pe o stradă din Slatina (judeţul Olt), iar celălalt, în Piteşti.
Potrivit Biroului de Presă al Poliției argeșene, și în cazul furtului comis în Piteşti, ca și al celui din Mărăcineni, prejudiciul (două telefoane mobile, 2.500 de lei şi 50 de euro) a fost recuperat în totalitate.
Citiți și: Pitești. Zeci de polițiști în stradă! A fost prăpăd azi-noapte!Cei trei cetățeni bulgari au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub acuzațiile de furt calificat şi distrugere. Ei au fost prezentaţi Judecătoriei Piteşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură care a fost însuşită de instanţă.
Despre cazul de vineri, 22 aprilie 2016, din Mărăcineni, detalii aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/acum-in-arges-doi-hoti-prinsi-in-flagrant/. (Foto: Arhivă)