- Publicat de: ePitești
- 22-11-2019, ora 5:30
- Știri
(UPDATE) RAFALE PUTERNICE, COPACI SMULȘI DE VÂNT
(UPDATE 22 NOIEMBRIE 2019, ORA 5:25): Vântul a doborât un copac de pe marginea unui drum și în satul Slatina al comunei Nucșoara. Copacul a căzut pe firele de electricitate și pe carosabil.
Citiți și: Argeș, sub coduri de viscol și polei. Avertizări severe(UPDATE 21 NOIEMBRIE 2019, ORA 22): Un nou cod galben de vânt puternic a fost emis de ANM. Va fi valabil între orele 23 și 5. Vor fi intensificări ale vântului care vor atinge la rafală, temporar, 55…60 de kilometri pe oră și, izolat, 70 de kilometri pe oră.
Localitățile vizate: Pitești, Mioveni, Costești, Ștefănești, Călinești, Topoloveni, Bascov, Poiana Lacului, Buzoești, Leordeni, Bârla, Bogați, Slobozia, Vedea, Bradu, Ungheni, Mărăcineni, Stolnici, Merișani, Moșoaia, Lunca Corbului, Priboieni, Suseni, Albota, Budeasa, Căteasca, Rătești, Micești, Recea, Rociu, Căldăraru, Cocu, Miroși, Uda, Negrași, Hârsești,
Citiți și: Alertă meteo! Zăpadă consistentă, viscol, fenomene extremeMozăceni, Popești, Izvoru, Băbana, Oarja, Ștefan cel Mare, Cuca, Cotmeana, Săpata, Beleți-Negrești, Drăganu, Teiu, Dobrești și Râca.
(UPDATE 21 NOIEMBRIE 2019, ORA 21:20): Și în comuna Leordeni pompierii intervin pentru degajarea unui copac smuls de vânt și căzut pe partea carosabilă a drumului DN 7, blocând un sens de circulație.
(UPDATE 21 NOIEMBRIE 2019, ORA 20:30): Un copac a căzut pe spațiul verde al unui bloc de pe strada Banat, tot din Pitești.
(UPDATE 21 NOIEMBRIE 2019, ORA 20:05): Deși Piteștiul nu este pe lista localităților aflate sub cod galben, și în municipiul-reședință de județ vântul bate puternic. Din cauza rafalelor, în cartierul Prundu un copac a căzut peste un autoturism parcat, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Incidentul nu s-a soldat cu victime. La fața locului intervine un echipaj de pompieri.
(21 NOIEMBRIE, ORA 19:15) Zeci de localități argeșene, sub alertă de vreme severă imediată.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de tip nowcasting de vânt puternic, avertizare care vizează zeci de localități din județul Argeș.
Potrivit sursei citate, până în jurul orei 23 se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge la rafală, local, 55…60 de kilometri pe oră.
Codul galben vizează localitățile Costești, Topoloveni, Poiana Lacului, Buzoești, Leordeni, Bârla, Slobozia, Vedea, Bradu, Ungheni, Stolnici, Moșoaia, Lunca Corbului, Suseni, Albota, Căteasca, Rătești, Recea, Rociu, Căldăraru, Miroși, Negrași, Hârsești, Mozăceni, Popești, Izvoru, Oarja, Ștefan cel Mare, Săpata, Teiu și Râca.