- Publicat de: ePitești
- 24-07-2020, ora 12:54
- Știri
SUBVENȚIA APIA LA PĂȘUNE: TERMEN LIMITĂ PENTRU FERMIERII CARE N-AU ANIMALE
Fermierii care au depus cererea unică pentru încasarea subvenției pe pășune au termen până la data de 1 august să efectueze un cosit anual. Dacă nu pot efectua această activitate minimă obligatorie, utilizatorii de pășuni care nu pot asigura încărcătura pe hectar cu animale, au termen până la 15 octombrie să prezinte documentele privind depozitarea/valorificarea fânului pentru consumul cu animalele deținute!
Citiți și: Bani de sărbători pentru români!În cazul pajiștilor permanente aflate în proprietatea persoanelor fizice, fermierii au obligaţia să desfăşoare cel puţin o activitate agricolă minimă pe pajiştile permanente aflate la dispoziţia lor în condiţiile legii, prin asigurarea unui nivel minim de păşunat de 0,3 UVM/ha şi/sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an.
În cazul care proprietarul de pajiște permanentă nu asigură încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, iar activitatea agricolă minimă constă inclusiv în asigurarea unui cosit anual pe suprafeţele de pajiști permanente aflate în proprietate, în perioada 15 iunie – 1 august, prezintă documentele privind depozitarea /valorificarea fânului pentru consumul cu animalele deținute care vor fi prezentate până la data de 15 octombrie a anului de cerere.
Citiți și: Vestea momentului: Bani de chirie pentru studenți!Fermierii care n-au animale iau subvenția dacă valorifică fânul
În cazul în care proprietarul de pajiște permanentă, persoana fizică, nu deține animale, iar activitatea agricolă minimă constă exclusiv în asigurarea unui cosit anual, va prezenta documentele privind depozitarea/valorificarea fânului sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, până la data de 15 octombrie a anului de cerere curent.
Foto descriptiv: Agrointel