SUMĂ URIAȘĂ DIN AMENZI ÎN ARGEȘ ÎN DOAR 24 DE ORE, PENTRU ÎNCĂLCAREA RESTRICȚIILOR
Instituția Prefectului a informat cu puțin timp în urmă: „În ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Armatei și ai altor structuri au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.
Citiți și: Șoferii trebuie să știe! Când poate fi o amendă considerată abuzivăAu fost verificate 1.959 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
Nu au fost întocmite dosare penale noi pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Citiți și: Ce se întâmplă cu șoferii care nu transmit Poliției cine a condus mașina? Este o scăpareAu fost date 286 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 541.000 de lei, unor persoane care nu au respectat măsura referitoare la restricționarea circulației”.
Până pe 3 aprilie 2020, cetăţenii care erau sancţionaţi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, cum ar fi lipsa declaraţiei pe propria răspundere la deplasările în afara locuinţei/gospodăriei, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De pe data de 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice au fost majorate și sunt cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei. Cei sancţionaţi pot plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii.
Amenzile pentru persoanele juridice pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare sunt cuprinse între 10.000 și 70.000 de lei. (Sublinierea aparține redacției)