Pentru studiourile de mare anvergură (cum ar fi DC sau Marvel) ce se ocupă cu benzile desenate cu supereroi, nu pare să existe pasiune mai mare decât clonarea, învierea, transportarea în timp sau mumificarea lor cu scopul de a mai lansa o bandă desenată într-o dimensiune alternativă.

Toţi aceşti Wolverini preistorici, Aquameni antigravitaţionali şi Cyclopşi victorieni mă ameţesc nespus şi drept urmare n-aş putea spune că stăpânesc toate firele narative şi intersecţiile lor din toate seriile de comics cu prefixe gen „Ultimate” „Future” „Past” sau „Present Tense”. Pe de altă parte, m-am trezit că am de scris despre un titlu care tratează mai multe astfel de derivări simultan, aşa că a trebuit să arunc un ochi peste cele două universuri (din patru) pe care nu le cunoşteam.

Cum era de aşteptat pentru oricine a citit titlul înainte să intre în joc, adică toată lumea, Shattered Dimensions se ocupă cu alternarea între mai multe lumi în care Spider-Man arată, vorbeşte şi se comportă diferit. Se face că în universul Amazing – cel pe care îl ştim, noi, semidocţii, drept canon din benzile de pe la noi şi filmele lui Sam Raimi – cel mai lipsit de puteri dintre vrăjitori, Mysterio, fură un artefact numit sugestiv şi clişeistic Tablet of Chaos, nu înainte de a fi atacat cu vâscozităţi albe şi poante idioate de către păianjenul preferat al tuturor copiilor.

În cursul încăierării, tableta este spartă în bucăţi care ajung în cele patru dimensiuni de care vorbeam mai sus: în lumea Noir, jazz-ul tipic punctează ritmul unor alergături prin umbre, în timp ce mecanica acoperă un stealth asemănător cu secvenţele de gen din Arkham Asylum. În Ultimate, costumul infectat de către microbul Venom îi acordă o bară de Rage lui Peter Parker, iar în viitor, skydiving-ul e la ordinea zilei şi încetinirea timpului se face la comandă.

Înapoi în prezent, Spider-Man: Shattered Dimensions îşi desfăşoară genericul de final. Sunt şase ore şi jumătate de când a pornit şi am să vă fac o mărturisire sumbră: mă tem că nu îl voi mai porni vreodată. Cel puţin nu în dimensiunea asta. Însă aş fi nedrept dacă aş spune că au fost şase ore neplăcute sau chinuitoare. În primul rând, arată bine – un cel shading foarte fin şi bine conturat, evidenţiat de iluminare şi o paletă cromatică vie, saturată, de bandă desenată.

• Distribuie:
• Distribuie
•