EcoMoto 930×122

    telefoane_nokia_20

    Metabolismul cerebral, stimulat de telefonia mobila

    Cand te lansezi intr-o convorbire telefonica indelungata, sustine un studiu recent, radiatiile emise pot sa mareasca activitatea cerebrala in zonele situate aproape de antena. Este ultima descoperire din lungul sir al controverselor legate de riscurile pe care le prezinta pentru sanatate telefoanele mobile, dar realizatorii studiului – publicat in Jurnalul Asociatiei Americane de Medicina – mentioneaza ca nu si-au dat inca seama ce reprezinta schimbarile la nivel cerebral pe care le-au detectat, si nici cum acestea se produc. Traducere din Discover Magazine

    Studii anterioare au privit problema securitatii folosirii mobilelor din perspectiva procese cancerigene generate de acestea (nu exista dovezi solide in acest sens) sau din punct de vedere al efectelor pe care le poate genera caldura emanata de telefonul mobil. Dar Nora Volkov si colegii sau au mers pe o alta directie: metabolismul zonelor din creier situate cel mai aproape de telefin – altfel spus, cat de rapid consuma ele energie. Pentru aceasta, Volkov a apelat la 50 de volunari si i-a supus unor teste in timp ce telefoanele mobile functionau.

    Participantilor la test le-au fost legate doua telefoane de cap, unul la fiecare ureche (a fost folosit telefonul Samsung CDMA). Ambele telefoane au fost date pe mute, si numai unul a fost activat printr-un apel – iar zona care a fost activata a fost monitorizata in doua sesiuni separate. Telefoanele au fost pornite cu 20 de minute inainte de ingerarea unei solutii de contrast si au mai mers o jumtate de ora pentru a oferi o imagine corecta a activitatii cerebrale pe o perioada mai indelungata. Intr-un singur caz nu s-au putut folosi datele, deoarece semnalul s-a intrerupt brusc.

    Scanarile ulterioare au dat de urma susbstantei de contrast menita sa monitorizeze activitatea cerebrala. Cercetatorii au descoperit diferente apreciabile intre cei care au fost angajati in convorbiri lungi si cei care nu au vorbit la telefon. Dar au depistat si o crestere cu 7% a energiei folosite de creier in zonele situate in apropiere de antena telefonului.

    Specialistul in imagistica cerebrala Dardo Tomasi de la Brookhaven National Laboratory, coautor al studiului, a spus ca este vorba de o activitate cerebrala mult redusa fata de cea de la vederea unui film. „Efectul este foarte mic, dar nu este de neglijat. Natura nu ne-a pregatit creierul pentru asa ceva”, a spus Tomasi.

    Totusi, Volkow si Tomasi nu sunt siguri ce anume releva studiul lor. Activitatea sporita ar putea sugera ca neuronii lucreaza mai rapid in aceste regiuni, dar cercetatorii nu cunosc mecanismul prin care radiatiile telefoanelor mobile pot s-o genereze. Mai mult, desi rezultatele studiului par infricosatoare, nu exista dovezi ca efectele depistate ar putea fi negative.

    Volkov afirma ca este prea devreme sa ne dam seama daca sunt vesti bune sau proaste pentru creier. „Multe fluctuatii apar in mod natural in activitatea cerebrala”, afirma si Patrick Haggard de la University College London.De fapt, sugerereaza Volkov, capacitatea de a spori activitatea cerebrala poate aduce beneficii in terapiile aferente afectiunilor cerebrale.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90