Eurial 930 x 122

domnești

UPDATE: FATĂ DE 18 ANI, LOVITĂ ȘI URCATĂ CU FORȚA ÎN MAȘINĂ. JUDECĂTORUL, DECIZIE CONTROVERSATĂ

UPDATE: Fată de 18 ani, lovită și urcată cu forța în mașină. Judecătorul, decizie controversată. Judecătorul de la instanța din municipiul Curtea de Argeș în fața căruia a ajuns bărbatul de 34 de ani din Domnești acuzat de tentativă de lipsire de libertate și loviri sau alte violențe a decis ca agresorul să primească doar arest la domiciliu!

Citiți și: Poliția Română și-a amendat doi agenți

Decizia este cel puțin controversată, în condițiile în care Poliția a propus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș și-a însușit propunerea.

În ciuda acestui lucru, dar și a celor mai recente evenimente alarmante produse în țară în ultimele luni (cazul „Caracal” și uciderea fetiței de 11 ani din Dâmbovița), reprezentantul Judecătoriei Curtea de Argeș a hotărât că bărbatul nu trebuie încarcerat preventiv! 

Citiți și: Te poate sancționa poliția dacă vorbești la telefon pe difuzor?

Deși informațiile nu sunt confirmate oficial, localnici din Domnești ne-au declarat că nu ar fi pentru prima dată când individul este agresiv cu tânăra. Potrivit acestora, bărbatul ar fi bătut-o și ar fi dezbrăcat-o pe tânără într-un bar din comună, motivul fiind acela că hainele pe care fata le purta la momentul respectiv erau cumpărate de el!

Un bărbat de 34 de ani din comuna argeșeană Domnești a fost reținut ieri de polițiștii din Curtea de Argeș pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Individul este acuzat de tentativă de lipsire de libertate și loviri sau alte violențe.

Potrivit Poliției Județene, ieri dimineață bărbatul ar fi urcat-o cu forța pe o tânără de 18 ani, tot din Domnești, în autoturismul la volanul căruia se afla acesta. Ulterior, ar fi lovit-o pe fată, toată scena fiind văzută de o localnică. La intervenția martorei, fata a putut să coboare din mașină.

Tânăra ar fi mers către liceul din localitate, acolo unde este elevă, acela fiind momentul în care bărbatul a urcat-o în mașina sa.

Bărbatul a fost prins mai apoi de polițiști, în trafic, pe raza comunei Berevoești. „Cel în cauză ar fi încercat să o determine pe o tânără de 18 ani, cu care a avut în trecut o relație de prietenie, să se urce în autovehiculul cu care se deplasa, ulterior acesta lovind-o”, informează Biroul de presă al Poliției Argeș.

Agresorul și victima ar fi avut o relație în urmă cu aproximativ un an și jumătate. Tânăra, pe atunci minoră, a fost cea care a decis să se despartă de bărbat.

La această oră, argeșeanul se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, acolo unde a fost prezentat cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Hotărârea va fi luată de un judecător.

Conform Poliției Argeș, intenția bărbatului poate fi considerată ca fiind o tentativă de răpire.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3