pizzeria sapori  930 122

agresiune

UPDATE: POLIȚISTĂ ÎNSĂRCINATĂ, AGRESATĂ

UPDATE: Polițistă însărcinată, agresată. ”Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la lovirea unei polițiste pe raza localității Vulturești, Compartimentul de Relații Publice al I.P.J. Argeș este abilitat să comunice următoarele:

Citiți și: Accident teribil! Polițistă de 23 de ani, ucisă de viteza unui tânăr șofer

Pe data de 21 mai 2019, polițiștii argeșeni au intervenit la o stare conflictuală pe raza localității Vulturești, în urma căreia a fost solicitată intervenția unui echipaj medical pentru o femeie care ar fi leșinat.

La intervenție a răspuns o patrulă a Secției de Poliție Rurală Hârtiești, formată dintr-un polițist și o polițistă.

Citiți și: Pitești. Captură de senzație! Hoți urmăriți internațional, prinși de polițiști!

În timp ce i se acordau îngrijiri medicale persoanei care a leșinat, o altă femeie a încercat să urce în ambulanță, cu scopul de a o agresa pe cea care primea îngrijiri medicale. Polițista a împiedicat agresiunea, asigurând securitatea echipajului medical și a femeii care solicitase îngrijiri medicale.

Aceasta a fost agresată în timp ce își îndeplinea atribuțiile de serviciu. Pentru înlăturarea agresiunii, polițista a folosit spray-ul iritant-lacrimogen din dotare. Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni și nu au fost înregistrate pagube materiale.

Ulterior evenimentului, polițista a fost consultată de un echipaj medical, care a constatat că aceasta nu a suferit leziuni”, transmite Biroul de Presă al Poliției Argeș.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Polițista agresată în seara zilei de 21 mai 2019 în comuna argeșeană Vulturești era însărcinată în 5 luni și jumătate la momentul producerii incidentului, potrivit unei informații confirmată astăzi pentru ePitești de surse din Poliția Argeș.

”În comuna Vulturești a fost sesizată o stare conflictuală între familii de romi, în urma căreia a fost solicitată intervenția unui echipaj medical pentru o femeie care ar fi leșinat.

La eveniment a intervenit o patrulă de la Secția de Poliție rurală Hârtiești, formată din polițist și polițistă.

În timp ce i se acordau îngrijiri persoanei pentru care se solicitase echipaj medical, o persoană din tabăra opusă ar fi încercat să o agreseze, fapt pentru care polițista a utilizat spray-ul lacrimogen, împrejurare în care i-a fost ruptă uniforma şi a fost agresată”, transmitea, la momentul respectiv, Biroul de presă al Poliției Argeș, fără a preciza atunci că polițista este însărcinată.

Femeia, care are în jur de 30 de ani, lucrează în Poliție de peste 10 ani, potrivit acelorași surse citate mai sus. În prezent, când are aproximativ 6 luni de sarcină, polițista poate cere să fie scoasă din activitățile operative (munca de teren), precizează sursele noastre.

După producerea incidentului, pe 23 mai 2019 bărbatul bănuit că a agresat-o pe polițistă, un individ de 29 de ani, din Vulturești, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Ulterior a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru ultraj. (Foto: descriptiv) 

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)