NOR CURIER 930X122

alocații

Veste mare pentru familiile cu copii! Este vorba despre dublarea alocațiilor

Veste mare pentru familiile cu copii!

Citiți și: Milioane de români scutiți de taxe! Anunț fabulos

Pentru a încuraja natalitatea, ținând cont de criza demografică prin care trece țara noastră, parlamentarii propun, printr-un proiect de lege ce se consideră adoptat tacit la Senat, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, atât dublarea alocațiilor pe care le primesc familiile cu venituri reduse ce au copii în întreținere, cât și majorarea pragului de venituri de la care se acordă ajutorul de la stat, ceea ce înseamnă că vor exista mai mulți beneficiari ai acestuia decât în prezent.

În primul rând, proiectul de lege, ce merge acum la votul decisiv al deputaților, stabilește dublarea ajutorului financiar de care beneficiază familiile cu venituri reduse ce au în îngrijire unul sau mai mulți copii, care poartă numele de alocație pentru susținerea familiei.

Citiți și: Acești salariați nu vor putea fi obligați la ture de noapte

Apoi, prin proiect se dorește și majorarea pragurilor veniturilor unei familii de la care este acordată alocația pentru susținerea familiei.

La modul concret, familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie de până la 0,8 ISR (indicatorul social de referință), adică 420,4 lei (față de 210,2 lei/ 0,4 ISR, ca acum), vor primi următoarele valori majorate ale alocației:

0,3280 ISR/ 172,36 lei pentru familia cu un copil – față de 0,1640 ISR/ 86,18 lei;

0,6560 ISR/ 344,73 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,3280 ISR/ 172,36 lei;

0,9840 ISR/ 517,1 lei pentru familia cu trei copii – față de 0,4920 ISR/ 258,55 lei;

1,3120 ISR/ 689,46 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6560 ISR/ 344,73 lei.

De acest tip de alocație vor beneficia și familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 0,8 ISR și 1,6 ISR, adică între 420,4 și 840,8 lei (față de 0,40 ISR/ 210,2 lei și 1,06 ISR/ 557 lei), astfel:

0,3 ISR/ 157,65 lei pentru familia cu un copil – față de 0,15 ISR/ 78,83 lei;

0,6 ISR/ 315,3 lei pentru familia cu un copii – față de 0,3 ISR/ 157,65 lei;

0,9 ISR/ 472,95 lei pentru familia cu doi copii – față de 0,45 ISR/ 236,48 lei;

1,2 ISR/ 630,6 lei pentru familia cu patru copii şi mai mulţi – față de 0,6 ISR/ 315,3 lei.

Pe de altă parte, și persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar pe de până la 0,80 ISR, adică 420,4 lei (față de 0,4 ISR/ 210,2 lei, ca acum).

Conform Legii nr. 76/2002, ISR reprezintă „unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă”, iar în acest an, valoarea lui este de 525,5 lei.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

14 comentarii

  • Buna ziua ar fi bine de luna septembrie sa poată să cumpere mâncare la copiii k sunt scumpe toate
    Mai ales eu k am 4 copiii și îi cresc singura de 3 luni și când am fost însărcinat cu ultimul copil am crescut doar din alocatie și supliment m-am descurcat foarte greu

  • Iepure spune:

    Ce noroc au iar țiganii ,oricum peste cinci ani cu ei o sa aveți voturi ,că tot pe ei ii susțineți să poată puturoși că oricum numai lin că banii vin

  • Mariana spune:

    De ce doar la cei cu greutăți toti copii din lumea toată merită toti ar trebui să fie egali cine nui lasă pe parinti să muncească si prosti vor fi să iasă la muncă dacă voi faceti totul mură în gură.

  • Luminita jurca spune:

    Ar fii bn sa se mărească și alocațiile ptr copii la fel ca toți copii merg la școală și la grădiniță și toate sunt foarte scumpe toate în țară

  • Daniel spune:

    Ce stat glumeț. Statul român ne vinde gogoși că el ar susține familia (pote aia pe dos). În realitate statul român își ia amenzi de la CEDO pentru că nu au legi corespunzătoare sau deloc referitor la interesele minorilor și tot ce ține de familie. Trăim într-o țară care statul se ocupă de mărimea salarilor parlamentarilor și a pensiilor speciale.

  • Nitu Ileana Lacramioara spune:

    Alocațile trebuiesc mărite la toți copiii la fel pentru că toți merg la școală și grădiniță nu ajutoare pentru peruși că nu vor sa muncească de munca se găsește dar munca este grea mai bine sta acasă și primesc bani

  • Mihaela spune:

    Iar ridicați la puturoși. De ce nu va gândiți sa ii stimulati pe cei câte muncesc. Eu și soțul muncim pe salar minim pe economie, avem 3 copii, la școală. Și nu cerem pomana. Dar dorim sa ridicați venitul celor care muncesc nu al celor care stau la birtul din colt. Sa va fie rușine.

  • Gaby spune:

    Mariti alocatiile la toti copii.la fel ati facut si cu alocatiile copiilor din plasament.le-ati marit alocatiile si din acei bani traiesc asistentii maternali.credeti ca copii care sunt luati din plasament de catre asistenti maternali mananca cu doua gurii sau au mai multe nevoi decat au copii nostri?toti copii au nevoie de foarte multe lucruri.

  • Vali spune:

    Asta-i discriminare pentru copii. Rușine acestui stat român, de rahat!
    Și eu am copiii în întreținere,patru. Asta nu înseamnă că nu am drepturi și eu, dar și copiii. Copiii ,trebuie să fie egali în drepturi .Unde sunt drepturile.mamelor eroine. Le-au păpat Iohanis/sterpul + ceilalți cu grămezi de bani?Eu caut loc de muncă, de ani de zile, pe bugetari. Am n.calificări la care am participat cu sume bune de bani, pentru cursuri. Și……se bagă pe relații, pe orice rahat de post. Sunt în prag de pensionare. Concluzia:loc de muncă/cucu;drepturile mamelor eroine,mâncate;drepturile copiilor discriminare,etc.

  • Vlădescu Floarea spune:

    Bună. Alocați ar trebui date și mărite copiilor
    care merg la școală. Copil de 14 anii să meargă în clasa pregătitoare. Ce a făcut părintele cu alocația?Nu a putut să ia uc caiet din alocație,și să-l trimită la școală?
    A ia alocația restul nu contează.

  • Ana spune:

    Un copil nu are nevoie doar de un caiet pentru a merge la scoala! Cred ca d-na Vladescu nu stie ce inseamna cresterea unui copil, sincer!

  • Eli spune:

    Bună! Alocația copiilor trebuie dublat! Salariile muncitorilor de rand…. Pensiile oamenilor. La preturile pe care le avem ar trebui cel puțin dublat toate!

  • Eli spune:

    Bună! Alocațile, salariile, pensiile oamenilor de rând, ar trebui cel puțin dublat la ce prețuri avem. Nu parlamentarilor!

  • Alina spune:

    Halal stat!Eu,sunt mamă singură, cu un copil,la liceu ,în întreținere, sunt salariată cu minimul pe economie,am neoplasm mamar operat,în tratament. Cât aș economisi,cât aș sări peste câte-o pastilă, amărâtul de salariu nu ne ajunge intr-o lună nicicum!Mi-e rușine de mine ,asigurată fiind,îmi plătesc o parte din investigații și tratament.Mi-e rușine de copilul meu că, deși muncesc,nu reușesc să fac față cheltuielilor.MULȚUMESC STATULUI ROMÂN pentru educația copiilor,pentru sănătatea bolnavilor,pentru UMILINȚĂ!

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90